
Cornel Ivanciuc
Insectarul prădătorilor sexuali este gata pentru a-și primi preparatele
Registrul național al prădătorilor care au comis infracțiuni sexuale are zeci de mii de căsuțe goale. El seamănă cu un insectar pe care entomologul se va strădui să-l umple în sezoanele următoare, entomologul fiind Poliția Română, custodele acestui instrument de prevenire și combatere a infracțiunilor sexuale.
Insectarul național se constituie ca o evidență distinctă de cea a cazierului judiciar. Locatarii insectarului sunt obligați să anunțe poliția în cazul deplasării din localitatea de domiciliu pe o perioadă mai lungă de 15 zile, să menționeze localitatea de destinație, scopul deplasării, perioada de deplasare și mijlocul de transport folosit.
Se interzice locatarilor insectarului să desfășoare activități profesionale sau de voluntariat care presupun contactul direct cu copiii, cu persoane în vârstă sau cu alte categorii de persoane vulnerabile.
Sunt printre prădători demnitari publici, magistrați, diplomați, profesori, artiști, scriitori, jurnaliști. De pildă, procurorul George Bucurică este acuzat de hărţuire sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual, deoarece i-a cerut să întrețină relații sexuale Monicăi Bojin, victimă într-un dosar instrumentat de acesta.
George Bucurică n-a pățit încă nimic și profesează în continuare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Județean Caraș-Severin. Sunt mii de cazuri Bucurică nerezolvate, mii de violuri în care prădătorii zburdă liniștiți în libertate, mii de cazuri de pedofilie nereclamate sau de persoane abuzate sau exploatate sexual. Fii și tu entomolog, exorcizează abuzul nemărturisit la care ai fost supusă, pironește-l în insectar pe agresorul tău sexual.
Lasă un răspuns