Creditarea gratuită a Statului prin munca în avans și salariul plătit după 44 de zile.
Neputința angajaților Statului de a se apăra.
În 2002 eram la Parchetul General. Bugetar.
Prim-ministru era Adrian Năstase.
Ministrul finanțelor publice era Mihai Nicolae Tănăsescu.
Putea fi oricine în cele două funcții, nu are importanță culoarea factorului politic.
În timpul mandatului lor au fost adoptate: H. G. nr. 18/2001, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, detalii pe https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25954 și Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, detalii pe https://mfinante.gov.ro/documents/35673/173369/LEGE500.pdf
Aparent, nimic spectaculos: surpriza a venit din disp. art. 53 din Legea nr. 500/2002
,,(1) Salariile din sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”.
(3) La ordonatorii principali de credite și instituțiile publice din subordinea acestora, la care salariile se plătesc de două ori pe lună, aplicarea prevederilor alin. (1) si (2) se face începînd cu luna ianuarie 2005”.
În baza acestor norme, ministrul finanțelor publice a emis Ordinul nr. 1772/20 decembrie 2002 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice.
Mai pe românește, conform zicalei cine-mparte parte-și face, Statul Român a reglementat prin normă abuzul său de putere ca eu, precum și ceilalți salariați bugetari, de circa 1,1 – 1,3 milioane, să muncim în avans, gratis, pentru planul său de guvernare, între 35 și 46 de zile.
Înainte de această reglementare plata era realizată lunar: o dată, sau în două rînduri.
M-am simțit tîlhărit prin noua normă legală.
De ce?
Pentru că Statul, din decembrie 2002, m-a obligat să-l creditez atît cu munca mea în avans, cît și cu salariul meu, între 40 și 44-46 zile, ca la pomană, în funcție de cîte zile avea luna muncită, drepturile bănești fiindu-mi plătite obligatoriu în ziua de 12 a lunii următoare.
Și pentru că, în accepțiunea textului de lege care reglementează infracțiunea de tîlhărie, m-a adus în starea de neputință de a mă apăra.
Cînd le-am spus celor de la Parchetul General că nu este în regulă conduita factorului politic, singurul lucru pe care l-am obținut, de la cei de la salarizare, a fost indicarea textului de lege și a ordinului. În rest, nimic.
Pentru că așa e la noi.
Nu ca în statele cu democrație avansată, în care factorul politic nu trage pe cetățean, și nu îl prezintă ca fiind un parazit, un asistat social.
La noi, Statului poți să-i dai o planetă de dimensiunea lui Marte, plină numai cu bogății și metale rare, tot ar veni și ar spune că nu sînt bani și că e criză.
Acum, să vedem ce presupune acest tip de creditare a Statului, muncă+bani.
La 1,1-1,3 milioane de bugetari, și la o medie de 7.500 lei brut/35-46 zile, asta înseamnă că, lunar, Statul se folosește de munca aferentă și de o sumă între 8,25 și 9,75 miliarde ron.
La care nu plătește nimic pentru acest tip de folosință.
Dar Statul mai speculează un avantaj.
Îmi restituie banii ,,slăbiți” raportat la puterea de cumpărare.
Iese iar în cîștig. Întrucît îmi dă mai puțin, la aceeași sumă. Pe spatele meu, al nostru, al tuturor.
Iar Statul procedează așa nu pentru că e deștept, ci pentru că poate.
Și pentru că m-a adus în starea să fiu în imposibilitatea să îmi apăr drepturile.
Iar lucrul ăsta este perpetuat din decembrie 2002 lună de lună.
Indiferent de culoarea factorului politic.
Pentru că acest mecanism reprezintă o jucărie de făcut bani fără nici un fel de costuri.
Repet: pe spatele meu și al nostru, al tuturor. Și tot nu sînt bani adecvați la buget.
Dar dacă Statul ar fi lipsit de acest instrument de manipulare financiară, ce ar face?
Cum s-ar descurca?
În mod sigur ar veni cu altă găselniță.
Eu dacă am obligații de achitat către Stat, sau dacă iau bani de la Stat, ori de la o bancă, sub nici o formă nu pot să plătesc/să restitui banii fără să achit dobînzi, penalități, comisioane.
Și, din punct de vedere uman: Oare cîți dintre bugetarii aflați în cîmpul muncii, pe fondul creșterii vîrstei de pensionare, avînd în vedere calitatea vieții din România și incidența bolilor cronice, vor fi în situația să iasă la pensie, și să apuce să se bucure de salariul la care sînt îndreptățiți pentru ultima lună lucrată în sistemul bugetar?
În loc de concluzie: în ce condiții ar putea fi convins Statul să-și înlăture propriul abuz de putere, rezultat al unei conduite discreționare?
https://www.linkedin.com/pulse
Lasă un răspuns